Meteorologii ANM au emis cod galben de ploi și vijelii în mai multe zone din România. Furtunile lovesc mai multe județe după ce zilele caniculare le-au dat românilor bătăi de cap.
ANM a emis cod galben de ploi și vijelii. Până când este valabil
În intervalul 28 august ora 10:00 – 29 august ora 10:00, în Dobrogea și estul Munteniei vor fi prezente averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 45…55 km/h) și trecător descărcări electrice.
Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Astfel de fenomene își vor face simțită prezența pe alocuri și în celelalte zone.
Cum va fi vremea în perioada care urmează
În zilele care urmează temperaturile vor crește din nou, atingând valori mai ridicate decât normalul acestie perioade. În următoarele 4 săptămâni ploile vor fi din nou deficitare.
Astfel, în săptămâna 26 august – 2 septembrie 2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, mai ales în regiunile vestice.
Precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, exceptând extremitatea de sud-est a teritoriului, unde se estimează a fi uşor excedentare.
În săptămâna 2 – 9 septembrie 2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale în toate regiunile.
Regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în majoritatea regiunilor.
Estimările meteorologice pentru perioada 9 – 16 septembrie arată că mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile.
Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, posibil uşor deficitare în cele sud-vestice.
În ultima săptămână de prognoză, 16 – 23 septembrie 2024, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele normale pentru acest interval în toată ţara.
Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării.