Această rugăciune scurtă către Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu are efect imediat în viața ta. Este una dintre cele mai puternice rugăciuni scurte și este bine să fie spusă pe tot parcursul săptămânii, dar în special duminica. Este de mare folos în necazuri, dureri, supărări mari, ceartă și păcate grele.
Rostește cu toată inima această rugăciune scurtă către Fecioara Maria
„Tu singură ești ridicarea celor căzuți și îndepărtarea celor ce greșesc.
Tu te-ai arătat povățuitoarea celor orbi, mila celor săraci, bucuria celor sănatoși și vindecarea celor bolnavi.
Bolnăvindu-mă foarte cu sufletul și cu trupul, și cumplit necăjit fiind, te rog, Curată, să-mi dai sănătate amândurora, cu rugăciunile tale.
Nădejdea și ocrotirea și scăparea creștinilor, zid nebiruit celor slabi, liman neînviforat, tu ești Născătoare de Dumnezeu preacurată.
Și precum lumea o mântuiești cu neîncetată rugăciunea ta, pomenește-ne și pe noi, Fecioară, întru tot lăudată. Amin!”
O altă rugăciune extrem de puternică care se citește către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este mai jos:
Rugăciune către Maica Domnului din Acatistul Grabnic Ascultătoarea
Prea Binecuvântată Stăpână, Pururea Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul mai presus de fire, pentru mântuirea noastră și Te-ai arătat ca o mare a darurilor Dumnezeiești și râu pururea curgător al minunilor și reverși bunătăți celor ce cu credință aleargă către Tine! Cazând înaintea Chipului Tău cel Minunat, ne rugam Ție prea bună Maică a Iubitorului de oameni Stăpână!
Revarsă asupra noastră milele Tale cele bogate și grăbește a împlini rugămințile noastre pe care le aducem Ție Grabnică ajutătoare care ne sunt de folos, mângâiere și mântuire pentru fiecare rânduindu-le.
Cercetează cu harul Tău Prea Milostivă Stăpână pe robii Tăi și dăruiește celor înviforați liniște, celor legați slobozire și pe toți mângâie, care sunt întristați de felurite necazuri! Izbăvește, Prea Milostivă Stăpână, toate orașele și satele de foamete, de boală, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, și de orice altă nenorocire sau pedeapsă vremelnică sau veșnică, îndepărtând, prin îndrăzneala Ta de Maică, toata mânia lui Dumnezeu! Amin!