Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit de către creștini în fiecare an, la data de 7 ianuarie. El este cel care L-a botezat pe Iisus în apel.
Cea mai frumoasă tradiție de Sfântul Ioan
Una dintre cele mai vechi tradiții de Sfântul Ioan este Tontoroiul femeilor. În cadrul acestui ritual, nevestele mai în vârstă le primeau în rândul lor pe cele tinere, le stropeau cu apă din fântână și se adunau într-o casă unde petreceau fără bărbați. În această zi, femeile se considerau mai presus decât bărbații și își lăsau la o parte toate obligațiile de mame și soții.
Un alt obicei din străbuni este Iordănitul. Tinerii de peste 15 ani, se adună într-o ceată și iau de la preotul satului o căldărușă cu apă sfințită de la Bobotează. Conducătorul lui stropește pe toți cei întâlniți cu agheasmă și îi urează de bine. Cei udați sunt sănătoși și norocoși tot anul, iar iordăniții trebuie răsplătiți cu bani sau alte daruri.
De Sfântul Ioan se înmoaie gerul și temperaturile cresc. Se spune că cine este vesel în această zi, va fi vesel tot anul, iar cine bea in dimineața cestei zile agheasmă de la Bobotează va fi protejat de duhurile rele și de nenorociri pe tot parcursul anului. Mulți români își serbează ziua de nume, așa că în mai toate casele sunt petreceri și mese întinse în această zi de sărbătoare.
Sfântul Ioan s-a născut în cetatea Orini, cu aproximativ 6 luni înainte de nașterea Lui Iisus, având ca părinți pe Zaharia și Elisabeta. Îngerul Gravil a vestit lui Zaharia nașterea pruncului său, în timp ce acesta slujea la templu, iar pentru că el nu a crezut, a rămas mut până la alegerea numelui fiului său.
Există numeroase tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă an de an în această perioadă. Sărbătorile de iarnă se încheie cu Boboteaza, pe 6 ianuarie și Sfâantul Ioan pe 7 ianuarie. Aceasta din urmă este cunoscută și sub numele de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Înaintemergătorul Domnului.