Spune această rugăciune lunea și toată săptămâna vei avea parte de vești bune și vei fi protejat de energiile negative. Este una dintre cele mai importante rugăciuni la început de săptămână și îți aduce multă liniște și protecție divină! Rostește-o mai ales în timpul postului, după ce te-ai împăcat cu toți cei pe care ești supărat și iartă-i pe toți din inimă.
Citește acestă rugăciune lunea și îți vor merge toate ca pe roate
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilință recunosc și mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiești. Deci astăzi, că este luni și începutul săptămânii, mă rog cu umilință îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie și fără de voie, și-mi ajută să pun început bun și să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi Îți dau sufletul și trupul meu și voința mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepsește-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viață. Și iartă pe cei vii și pe cei răposați, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, și pe toți ne învrednicește de mărirea Ta în rai.
La aceasta pun mijlocitori pe Sfinții Tăi îngeri, către care zic: O, cereștilor ajutători și păzitori ai oamenilor, vouă mă închin și vă mulțumesc pentru ajutorul și conducerea ce ne-o dați în toate zilele nouă, nevrednicilor și păcătoșilor. Scutiți-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu!
Învredniciți-mă să vă văd la moartea mea stând în jurul meu, și să duceți sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feței lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulțumesc acolo pentru purtarea de grijă ce ați avut pentru mine și binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.