Căderea părului este o problemă frecventă. Există numeroase remedii naturiste și foarte multe șampoane și tratamente care promit că luptă împotriva acestei neplăceri. Nu știu care funcționează și care nu, însă se pare că există un remediu neașteptat care își face treaba cu adevărat. Ceapa contracarează căderea părului, îl ajută să crească și îl întărește.
Tratamentul cu ceapă este sigur și eficient
Astfel nu veți încărca scalpul cu soluții chimice care vă afectează pe termen lung și nici nu veți avea o mare gaură în buzunar.
Ceapa are un conținut ridicat de sulf, de aceea stimulează creșterea părului și contribuie la circulația sângelui. Cu ajutorul proprităților sale bacteriene combate inflamațiile pielii capului, previne infecțiile, deschide porii și lasă părul mai puternic. Iată câteva moduri în care o puteți utiliza!
Utilizarea sucului de ceapă este cel mai simplu mod de a beneficia de conținutul de sulf din aceasta. Este suficient să mărunțiți o ceapă cu ajutorul blenderului și să stoarceți sucul. Aplicați-l pe scalp și lăsați-l să acționeze aproximativ 30 de minute. Pentru a avea rezultate optime în aproximativ 2 luni, folosiți sucul de ceapă de 3 ori pe săptămână. Remediile naturiste necesită răbdare, însă sunt foarte eficiente dacă se aplică cu perseverență.
Sucul de ceapă pentru păr se poate obţine cu ajutorul unui storcător de fructe, tăind ceapa bucăţi şi punând-o în recipientul potrivit.
Dacă nu aveţi storcător, sucul de ceapă se mai poate face şi la blender. Pasaţi ceapa, după care pasta obţinută se lasă într-o strecurătoare la scurs. O metodă mai clasică este cea cu ajutorul unei răzători clasice, urmând ca zeama obţinută din ceapă să fie scursă pentru a păstra doar sucul limpede.
Dacă nu suportați mirosul puteți încerca altă metodă. Înmuiați peste noapte o ceapă într-un pahar de rom. În următoarea zi strecurați lichidul și aplicați-l pe scalp. De asemnea, puteți face o mască din suc de ceapă și miere de albine, cu care să masați pielea capului.
Aceste metode vă ajută să aveți un păr mai rezistent, stimulează creșterea și oferă strălucire. Utilizați-le cu încredere!